Cetatea Romano-Bizantină Sucidava

Scurt istoric

Aşezarea antică Sucidava s-a născut pe malul stâng al Dunării, într-un punct de contact între valea râului Isker - cu vechiul oraş Oescus, de la Sud de fluviu - şi drumul ce urca de-a lungul Oltului, spre Transilvania. Vechea aşezare civilă a Sucidavei precum şi fortificaţiile aşezării militare a trupelor geto-dace şi romane se regăsesc în vatra oraşului Corabia, mai exact sub actualul cartier Celei.

Cele mai vechi urme de locuire umană datează din neolitic, ele continuând, aproape fără întrerupere, până astăzi.

După includerea unei părţi a Daciei în Imperiul Roman, la Sucidava se va înfiripa o mare aşezare civilă.

Pe partea de Sud a Dunării, pe teritoriul Bulgariei (localitatea Ghighen) se află vestigiile arheologice ale unei importante aşezări romane, Oescus, cu rang de colonie (sub împăratul Traian), oraşul înfrăţit cu Sucidava, acesta având rolul de centru administrativ al ocupaţiei Romane din Sudul Daciei. Aceste două locaţii istorice arhitecturale se constituie ca unul dintre cele mai vechi ansambluri civile şi militare construite de Imperiul Roman de Răsărit.

Peste un mileniu, în epoca medievală, începând de la Mircea cel Bătrân până la Mihai Viteazul, colţul sud-estic al cetăţii va fi refăcut şi folosit ca punct de rezistenţă antiotomană.

Istoricul cercetărilor

Pentru prima oară, vestigiile de la Sucidava au fost sumar descrise, la sfârşitul veacului al XVII-lea, de colonelul în armata austriacă, L.F. de Marsigli, iar la debutul secolului al XIX-lea ele au intrat în atenţia unor pasionaţi colecţionari şi arheologi diletanţi.

Primele săpături arheologice ştiinţifice au fost realizate în deceniul al şaptelea de francezii G. Boissiere şi Ch. Baudry, iar din secolul al XIX-lea datează însemnările datorate lui August Treboniu Laurian şi inginerului Alexandru Popovici. La debutul secolului XX, cercetările sunt continuate de către Grigore G.Tocilescu şi Vasile Pârvan.

Din anul 1936 s-au iniţiat campanii de săpături arheologice, conduse până în 1981 de Dumitru Tudor, între anii 1982 - 1995, cercetările au fost continuate de Octavian Toropu, iar începând cu anul 1995 şi până astăzi, de prof. univ. dr. Petre Gherghe, de la Universitatea din Craiova. În calitate de membri ai colectivelor de cercetare, şi-au adus contribuţia de-a lungul timpului: Expectatus Bujor, Marin Nica, Constantin C. Potolescu, Gheorghe Popilian, Octavian Toropu, Lucian Amon, Liviu Petculescu, Mirela Cojoc, Onoriu Stoica, Vasiliţă Ştefan.

Din anul 1991, pe şantierul arheologic se la Sucidava îşi desfăşoară practica arheologică studenţii Secţiei de Istorie a Universităţii din Craiova, sub coordonarea, începând cu anul 1995 până în 2014 a prof. univ. dr. Petre Gherghe, iar din anul 2015 a conf. univ. dr. Lucian Amon.

Obiectivele turistice ce pot fi vizitate in cadrul complexului arheologic Cetatea Sucidava:

Descoperiri arheologice

Importanţa sitului arheologic rezultă din multitudinea vestigiilor pe care situl le conţine, unele dintre ele fiind obiective turistice unicate pentru perioada lumii antice.

1. AŞEZAREA IN FORMA DE TELL

Cu 11 faze de locuire, datează de la eneolitic la epoca bronzului (denumită Grupul Cultural Celei). Complexele gospodăreşti se regăsesc în coltul de sud-vest al platoului cetăţii romano-bizantine, s-au conservat în interiorul unor amenajări speciale şi au fost incluse în circuitul de vizitare.

Primul complex îl reprezintă resturile unei locuinţe de suprafaţă de mari dimensiuni din care se păstrează pardoseala lucrată din pământ bătut, pe marginile căreia se observă gropile parilor ce formau scheletul construcţiei. În centrul ei se află o vatră de foc lucrată dintr-un strat de pietriş de râu acoperit cu argila făţuită. De asemenea, în cadrul complexului s-au mai găsit recipiente de păstrare a apei şi a alimentelor, cât şi râşniţe de mână şi greutăţi pentru războiul vertical de ţesut. În această locuinţă s-au descoperit resturile celei mai vechi ţesături din Europa, executată din in.

Cel de al doilea complex arheologic conservat „in situ” constă dintr-un profil stratigrafic şi resturile suprapuse ale mai multor podele de locuinţe şi vetre.

2. Vestigii ale locuirii geto-dacice

La vest de ruinele bazilicii paleobizantine se află un martor stratigrafic care conservă imaginea profilului valului de apărare a fortificaţiei geto-dacice din secolele I a. Chr. – I p. Chr., înălţat pe o bază formată din straturi succesive de pământ amestecat cu cenuşă şi lut galben, temelia întărită din loc în loc cu aglomerări de pietre mari. Valul, ale cărui urme se păstrează pe această latură pe o lăţime de 8,00 – 9,40 m şi o înălţime de 1,00 -1,10 m, avea în structura sa, la partea superioară, turle de lut ars, care îi sporeau rezistenţa.

Cea de a doua mărturie a locuirii geto-dacice de la Sucidava o reprezintă resturile unei locuinţe din secolul al III-lea p. Chr., aflată în zona coltului de sud-est al platoului cetăţii, între turnul H al zidului de incintă şi bastionul fortificaţiei medievale din veacurile XV-XVI. Locuinţa avea o singură încăpere, de formă dreptunghiulară, cu dimensiunile de 4,75 X 2,90 m, orientată nord-sud-vest.

3. FÂNTÂNA ROMANĂ DIN SECOLULUI AL II-LEA p. Chr.

A fost construită sub forma unui put (puteus), fiind săpată vertical până la pânză freatică la o adâncime de 12-14 m. Se află în curtea Şcolii din cartierul Celei al oraşului Corabia. Este restaurată, are forma perfect circulară si este captuşită cu caramizi trapezoidale. In interiorul fantanii au fost descoperite mai multe vase si câteva monede, ultima dintre ele fiind de pe vremea împaratului Marcus Aurelius (161 -180) p. Chr.

4. FORTĂREAŢA ROMANO-BIZANTINĂ DE LA SUCIDAVA

În secolul al III-lea, în timpul domniei Gallienus începe prima fază de construire a cetăţuii de pe platoul din partea de sud-est a aşezării civile Sucidava, finalizată în timpul împăratului Aurelian. Acesta, înainte a a-şi retrage trupele şi administraţia din provincia Dacia, păstrează câteva capete de pod la Dunăre, unul dintre cele mai importante fiind Sucidava.

Pietrele care au fost folosite pentru constructia cetăţii provin, cel mai probabil, din districtul Vratza, Bulgaria si au fost scoase de pe fundul Marii Sarmatice.

În sec. IV p. Chr., din ordinul împăratului Constantin cel Mare, a avut loc o refacere a cetăţii cu ziduri şi turnuri din piatră.

Cea mai mare distrugere a cetăţii a avut loc în secolul al V-lea, probabil ca urmare a atacurilor hunilor. Fortificaţia n-a mai fost refăcută imediat, iar stăpânirea romană la nordul Dunării va înceta pentru o vreme.

În epoca paleobizantină, în condiţiile revenirii stăpânirii Imperiului pe fluviu, cetatea Sucidava a fost refăcută, acţiune începută în timpul împăratului Anastasius I şi sfârşită în timpul domniei lui Iustinian şi încetează în scurtă vreme, pe la anul 600, în urma altor atacuri avaro-slave.

5. Portalul podului lui Constantin cel Mare de peste Dunăre

Podul construit în timpul primului împărat creştin, inaugurat în vara anului 328 se întindea pe o lungime de 2437,5 m, ,fiind considerat unul dintre cele mai lungi poduri din antichitate. Durata sa de viaţă a fost mică, până la sfârşitul secolului al IV-lea, însă a avut rolul de a uni romanitatea de la nordul şi sudul Dunării.

Ruinele podului roman se află la o distanţă de circa 40 m spre nord de malul Dunării şi la 132 de metri în raport cu fortificaţia. Portalul nordic cel mai bine păstrat, avea rol de pila-culee, fiind construit pe o platformă lucrată din piatră tăiată neregulat, legată cu mortar. Pe platformă, spre extremităţile sale de est şi de vest, au fost construite două picioare de zidărie care susţineau bolta portalului.

6. Poarta de Vest

Cu ocazia decopertării zidului de incintă din partea de vest a cetăţii, în anul 1977, s–a descoperit poarta constantiniană din sec. al IV-lea. Denumită şi Poarta de vest, aceasta asigura legătura între podul constantinian şi interiorul cetăţii. Se văd şi astăzi urmele carelor romane, care traversau Dunărea pe pod, valea cetăţii peste un podeţ din lemn şi ajungeau în cetate.

7. Clădirea din secolele IV-V

Spre nord de complexele gospodăreşti şi spre sud de zona unde a fost identificat valul de apărare al aşezării geto-dace, se află temeliile unei „clădiri”. Forma acesteia este dreptunghiulară, cu următoarele dimensiuni: la exterior, 10,65 m în lungime, 3,90 m în lăţime la extremitati şi 3,40 în rest, iar la interior, 10,10X2,25 m. Zidurile au grosimea de 0,57 m. Această clădire, ale căror funcţii nu sunt cunoscute, se presupune ca făcea parte dintr-o construcţie mai mare şi datează de la sfârşitul secolului al IV-lea şi începuturile secolului V-lea.

8. Clădirea cu Hypocaust

În apropierea basilicii paleobizantine, spre sud-est de acesta, se află clădirea cu hyppocaust-um. Sub pardoseala acesteia, se află 176 de pilae, care asigurau circulaţia aerului cald, încălzit într-un cuptor exterior numit praefurnium. Hypocaustul datează din secolele IV-V p. Chr. Clădirea a fost probabil sediul camandantului cetatii.

9. Fântâna secretă (sec. VI)

„Fântâna secretă” de la Sucidava , astăzi restaurată şi integrată în circuitul de vizitare, este punctual de atracţie al cetăţii. Ea se găseşte în partea de sud a cetăţii şi captează, la o adâncime de18 m, unul din puternicele izvoare de la poalele platoului, aflat la circa 14 m sud de zidul de incintă. Se compune din doua parţi: puţul propriu- zis (puteus) şi coridorul subteran de acces (dromos), lung de 26 m, ce coboară până la izvor. Fântâna a fost construita in timpul Imparatului Iustinian în secolul al VI-lea şi a avuzt rolul de a asigura aprovizionarea cu apă a garnizoanei în timp de asediu.

10. Bazilica paleobizantină

Are orientarea tipică bisericilor creştine: altarul spre rasarit si intrarea prin partea de Vest. In interiorul basilicii, sub nivelul pardoselii, s-au gasit 6 morminte de inhumatie, dintre care si al unui adult, al carui schelet masoară 1,97 m, amenajat pentru a putea fi vizitat de turisti.

Basilica de la Sucidava datează din secolul al VI-lea e.n. şi este cel mai vechi monument arhitectural de acest fel descoperit până în prezent la nordul Dunării.

11. Pilonul-turn al pasarelei constantiniene.

Cea mai recentă descoperire arheologică este pilonul-turn al unei pasarele care realiza legătura rapidă dintre podul constantinian şi Poarta de vest a cetăţii, noua descoperire fiind contemporană cu edificiile iniţiate la nordul Dunării de împăratul Constantin cel Mare.

12. Complexul de fortificaţii medievale

Fortificaţia, ridicată în secolul al XII–lea, a rezistat până în secolul al XVI-lea, având rolul de rezistanţă împotriva ofensivei otomane. Avea o formă triunghiulară şi ocupa o suprafaţă de 900-1000 metri pătraţi. Pe laturile de sud şi est incinta era delimitată de zidurile vechii cetăţi, iar spre vest accesul era blocat de o întăritură cu val de pământ şi palisadă, precedată de un şanţ larg de 4,00-4,50 m şi adânc de circa 4,30 m, care tăia platoul în această parte pe direcţia nord-est–sud-vest.

“Investim în viitorul tău ! Proiect selectat în cadrul Regio - Programul Operaţional Regional şi co-finanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.”

“Conţinutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziţia oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României“